DIAMANTE DE MILIOANE DE EURO, FURATE DE PE AEROPORTUL BRUXELLES

Foto: GENEVALUNCH.COM
Foto: GENEVALUNCH.COM

Un jaf ca in filmele hollywoodiene s-a petrecut noaptea trecuta pe Aeroportul Bruxelles National Zaventem. 8 barbati mascati si inarmati au facut o gaura in gardul aeroportului si au scos pe acolo diamantele furate chiar dintr-un avion de pasageri SWISS aflat pe platforma. Totul s-a petrecut extrem de rapid iar hotii nu au folosit armele din dotare. Infractorii au folosit doua autovehicule pentru aceasta operatiune, a transmis Anja Bijnens, purtatoarea de cuvant a Procuraturii care a demarat investigatiile. Politistii au gasit, ulterior, una dintre masini arsa, undeva in apropierea aeroportului. Valoarea totala a diamantelor sustrase este incerta deocamdata. Unele surse sustin ca pietrele pretioase ar fi valorat 350 de milioane de euro, altele cred ca valoarea estimata este intre 40 si 120 de milioane de euro.

Jan Van der Crujsee, purtator de cuvant al aeroportului National din Bruxelles, a declarat presei locale ca hotii au facut o gaura in gardul perimetral si au intrat cu masinile pe acolo oprindu-se direct langa avionul companiei SWISS care era pregatit de plecare cu 20 de pasageri la bord. Au coborat din masini si, amenintand cu armele, au pus mana pe prada si dusi au fost prin aceeasi gaura din gard. Fara sa traga niciun foc de arma, indivizii au dat lovitura in doar cateva minute.

Ulterior, zborul SWISS catre Zurich, operat de Helvetic Airways, a fost anulat, Reprezentantii companiei aeriene au refuzat sa comenteze incidentul.

Asigurarea transportului aerian in asemenea cazuri este destul de ieftina pentru ca se considera ca acest tip de transport este printre cele mai sigure. Spre deosebire de o masina sau un camion, avionul nu poate fi atacat de jefuitori pe traseu si nici inainte de decolare sau dupa aterizare deoarece aeronava se afla, teoretic, pe aeroport care este un spatiu foarte bine securizat. Dupa acest incident insa, expertii de securitate nu analizeaza neaparat maniera in care a fost spart gardul imprejmuitor, ci, mai degraba sunt ingrijorati de lipsa de reactie a autoritatilor sau reactia intarziata a acestora.

Philip Baum, un expert britanic in siguranta aviatica, a declarat pentru Time Magazine: “Este foarte ingrijorator ca cineva a avut timpul sa intre fraudulos cu doua masini pe un aeroport, sa fure ceva din avion si sa si dispara fara sa fie prins. Un asemenea rastimp ar permite si sa urce la bordul aeronavei, practic.”

Post Comment